Alege cinematograful din orasul tau

Alege o zi in CINEMA

Saptamana 15.12 - 21.12
L Ma Mi J V S D

balanta (22.09 - 22.10)

Susan Sarandon

Susan Sarandon

nascut/a 04.10.1946


Date biografice:

Susan Abigail Tomalin s-a nascut in data de 4 octombrie 1946 in Jackson Heights, New York. Copilaria si-a petrecut-o in Edison, New Jersey. Famila sa este de origine galezo-italiana si insumeaza 9 copii (5 fete si 4 baieti), dintre care Susan este cea mai mare. Tatal ei, Phillip Tomalin, era director de publicitate, iar mama ei, Lenora Maria Tomalin, era casnica. Susan a facut clasele primare la o scoala catolica ce era condusa de calugarite. Stilul prea sever nu i se potrivea deloc rebelei Susan, care era in permanenta in conflict cu profesoarele. A fost crescuta apoi de bunicii ei, iar universitatea spre care s-a orientat a fost tot una catolica, dar unde a avut posibilitatea sa faca studii de dramaturgie, engleza, filosofie. In aceasta perioada isi castiga existenta facand curatenie, pozand pentru reviste sau lucrand ca secretara. Mai tarziu si-a obtinut licenta in teatru dramatic. Visul ei nu era sa devina actrita, dar intalnirea cu Chris Sarandon, viitorul sot, a avut o mare influenta asupra deciziei ei de a se axa pe aceasta cariera. Chris lucra ca actor, iar Susan il insotea la auditii unde, spre surprinderea ei, a fost remarcata si a inceput sa primeasca roluri sporadice.

Roluri / Filme:

Primele sale filme nu au fost remarcabile, dar Susan a acceptat sa joace chiar si in diferite soap-operas pentru a aduna cat mai multa experienta. Primul film care a devenit un succes a fost "The Rocky Horror Picture Show", unde Susan a interpretat rolul Janet Weiss. In 1978 l-a cunoscut pe Louis Malle, regizorul care a distribuit-o in "Atlantic City", rol pentru care a primit o nominalizare la premiile Oscar. Tot el a fost si motivul divortului lui Susan de Chris Sarandon. Dupa prezenta pe ecran alaturi de o distributie remarcabila in "Vrajitoarele din Eastwick / The Witches of Eastwick", Susan se remarca in "Bill Durham", alaturi de Kevin Costner si joaca alaturi de Geena Davis in "Thelma si Louise". O actrita extrem de versatila, Susan contribuie cu sex-appeal si inteligenta la fiecare rol abordat, de la portretizarea neinfricata din "Bull Durham", pana la interpretarile laureate cu Oscar din "Thelma si Louise", "Lorenzo's Oil", "Clientul / The Client" si "Atlantic City" si pana la rolul surorii Helen pentru care a primit premiul Oscar si premiul SAG din "Culoarul mortii / Dead Man Walking". Recent, Susan a fost vazuta in filmul lui Peter Jackson, "Din Raiul meu / The Lovely Bones", in "Singuraticul / Solitary Man" cu Michael Douglas, "Leaves of Grass" cu Edward Norton si "You Don't Know Jack" cu Al Pacino. Filmografia lui Susan Sarandon mai include filmele "Magie in Manhattan / Enchanted", "Speed Racer", comedia muzicala a regizorului John Turturro "Romance and Cigarettes", alaturi de James Gandolfini, Kate Winslet si Steve Buscemi, "Mr. Woodcock" alaturi de Billy Bob Thornton si filmul lui Paul Haggis, "In valea terebintilor / In the Valley of Elah". Cel mai recent rol al lui Susan Sarandon este in filmul "Wall Street: Banii sunt facuti sa circule", in regia lui Oliver Stone.

Premii:

Susan Sarandon
a fost nominalizata de cinci ori la premiile Oscar, pentru rolurile din filmele "Atlantic City" (1980), "Thelma & Louise" (1991), "Lorenzo" (1992), "Clientul / The Client" (1994) si "Culoarul mortii / Dead Man Walking" (1995), unde joaca alaturi de Sean Penn, in regia lui Tim Robbins. Singurul premiu Oscar castigat este pentru filmul "Dead Man Walking". A fost nominalizata de opt ori la premiile Globul de Aur si de patru ori la premiile Emmy.

Viata personala:

Susan a fost casatorita cu Chris Sarandon in perioada 1967 - 1979. Dupa ce a avut relatii cu Louis Male si Sean Penn, Susan s-a indragostit de Franco Amurri, cu care a avut primul ei copil, in 1985, Eva Marie Livia Amurri. Din 1988 pana in 2009, a avut o relatie cu actorul Tim Robbins, iar cuplul are doi copii: Jack Henry Robbins (nascut in 1989) si Miles Robbins (nascuta in 1992).

Trivia:

A fost model pentru compania Ford. Este ambasadoare a bunavointei din partea UNICEF. A fost arestata pentru comportament violent in timpul unui protest din New York referitor la impuscarea unui imigrant african de catre patru politisti. Isi tine statueta Oscar in baie. Este una din singurele doua actrite care au castigat un Oscar pentru interpretarea unei calugarite. Cealalta actrita este Jennifer Jones pentru rolul din "The Song of Bernadette" (1943). Bunica ei a dat nastere mamei lui Susan cand avea doar 13 ani, iar aceasta a crescut in grija calugaritelor, fiind abandonata la varsta de doi ani. Este foarte buna prietena cu Julia Roberts. In timpul primei sale casnicii, care a durat 12 ani, Susan a incercat sa aiba copii, insa medicii i-au spus ca nu este posibil. In cele din urma, a dat nastere la trei copii dupa divort, iar ultimul copil l-a nascut la varsta de 45 de ani.

Michael Douglas

Michael Douglas

nascut/a 25.09.1944


Date biografice:

Michael Douglas este un actor si producator multipremiat, cu o cariera de peste 40 de ani in teatru, film si televiziune. Numele sau real este Michael Kirk Douglas si s-a nascut in data de 25 septembrie 1944 in New Jersey. Tatal sau, Kirk Douglas, a fost unul dintre cei mai mari actori ai anilor '40 -'50. Kirk si Diana Douglas au divortat cand Michael avea doar sase ani, iar custodia i-a revenit mamei sale. Inca din adolescenta, Michael a visat sa devina actor si i-a cerut ajutorul celebrului sau tata, insa acesta s-a opus, spunand ca in industria filmului te lovesti de multe probleme si ai prea putine satisfactii. Kirk a dorit ca cei patru copii ai sai sa stea departe de actorie, insa, prin anii'60, atunci cand Michael si-a inceput cariera, publicul deja il numea "urmatorul Kirk Douglas". A uimit criticii de film acceptand roluri sensibile, romantice si modeste, in contrast cu rolurile de erou american macho pentru care Kirk Douglas devenise celebru. Chiar daca acest lucru nu i-a adus lui Michael multa credibilitate, l-a ajutat sa isi creeze propria identitate in lumea filmului.

Roluri / Filme:

Michael Douglas era deja un actor de succes cand s-a extins in productia de film independent in 1975 cu laureatul cu Oscar "Zbor deasupra unui cuib de cuci". De atunci a fost implicat in filme influente si populare, detinand rolul pentru care a fost premiat cu Oscar din "Wall Street", regizat de Oliver Stone. Douglas a jucat intr-un din cele mai de succes filme din 1987, "Fatal Attraction", alaturi de Glenn Close. Apoi a avut rolul principal in filmul lui Oliver Stone, "Wall Street", castigand un Oscar si un Glob de Aur. A jucat in filmul lui Ridley Scott, "Black Rain" inainte sa faca echipa cu Kathleen Turner si Danny DeVito in comedia neagra "War of the Roses/ Razboiul rozelor". In 1992, Douglas a jucat cu Sharon Stone in memorabilul thriller erotic al lui Paul Verhoeven, "Basic Instinct", unul din filmele cu cele mai mari venituri ale anului. A avut o interpretare de impact in drama "Falling Down" de Joel Schumacher. In urmatorii 5 ani, Douglas a jucat in "Disclosure" de Barry Levinson, alaturi de Demi Moore, in filmul lui Rob Reiner, "The American President" alaturi de Annette Bening, "The Ghost and the Darkness", in filmul lui David Fincher, "The Game" cu Sean Penn si in "A Perfect Murder". In 2000, Michael Douglas a jucat in filmul lui Curtis Hanson, "Wonder Boys", pentru care a primit nominalizari la Globul de Aur si BAFTA. A impartit o nominalizare la Premiul Screen Actors Guild alaturi de ansamblul din drama semnata de Steven Soderbergh, "Traffic". Meritele cinematografice recente ale lui Douglas includ: thrillerul politic "The Sentinel", comedia "You, Me, and Dupree", filmul independent "King of California", "Beyond a Reasonable Doubt" de Peter Hyams, comedia "Ghosts of Girlfriends Past" cu Matthew McConaughey si Jennifer Garner, "Solitary Man" regizat de Brian Koppelman si David Levien, produs de Steve Soderbergh si Paul Schiff, cu Susan Sarandon, Danny De Vito, Mary Louise Parker, Jenna Fischer si Jesse Eisenberg. Cel mai recent film al lui Michael Douglas este "Wall Street: Banii sunt facuti sa circule", in care reia rolul avarului corporatist Gordon Gekko. Sequel-ul filmului regizat de acelasi Oliver Stone in 1987 aduce pe marile ecrane un Michael Douglas transformat in urma anilor petrecuti in inchisoare si avand o noua viziune asupra lacomiei banilor.

Premii:

Michael Douglas a castigat doua premii Oscar, la categoria Cel mai bun film - "Zbor deasupra unui cuib de cuci" (1975), premiu pe care l-a impartit cu Saul Zaentz in calitate de producator, si la categoria Cel mai bun actor intr-un rol principal, pentru filmul "Wall Street" (1987). A fost nominalizat la premiile Globul de Aur pentru rolurile din filmele "Hail, Hero!" (1969), "The Streets of San Francisco" (1972), "Wall Street" (1987), "The War of the Roses" (1989), "The American President" (1995), "Wonder Boys" (2000). In 2010 a fost distins cu premiul Golden Icon pentru intreaga cariera.

Viata personala:

In luna august 2010, Michael Douglas a aflat ca sufera de cancer la gat, iar boala este intr-un stadiu avansat (vezi foto). In cazul in care radioterapia si chimioterapia nu vor fi eficiente, Michael Douglas va trebui sa fie operat si va suporta o laringectomie partiala sau totala. In urma unei astfel de operatii, Michael Douglas ar putea avea o voce schimbata sau ar putea sa isi piarda vocea complet. Actorul a fost casatorit cu Diandra Douglas in perioada 1977 - 2000 si impreuna au un baiat, Cameron, care in prezent serveste o pedeapsa de cinci ani in inchisoare pentru posesie de heroina si trafic de cocaina si metamfetamina. In 2000, Michael Douglas s-a casatorit cu actrita galeza Catherine Zeta-Jones. Michael si Catherine au impreuna doi copii: Dylan, in varsta de 10 ani, si Carys, de sapte ani.

Trivia:

Michael Douglas este cu exact 25 de ani mai in varsta decat sotia lui, Catherine Zeta-Jones, cei doi fiind nascuti in aceeasi zi: 25 septembrie. Michael Douglas si Laurence Olivier sunt singurele persoane din istoria cinematografica ce au castigat premii Oscar atat la categoria Cel mai bun film, cat si la categoria Cel mai bun actor (insa Douglas a castigat aceste premii pentru doua filme diferite: "Zbor deasupra unui cuib de cuci" si "Wall Street"). In anul 1992, s-a internat intr-un centru de dezintoxicare in urma dependentei de alcool si droguri. In 2009, averea estimata a lui Michael Douglas si a lui Catherine Zeta-Jones era de 278 milioane de dolari.

Kate Winslet

Kate Winslet

nascut/a 05.10.1975

Date biografice:

Kate Elizabeth Winslet s-a nascut pe 5 octombrie 1975 in Reading, Marea Britanie, intr-o familie de actori de teatru, astfel ca pentru ea actoria e un lucru natural. Prima data s-a remarcat la varsta de 11 ani, cand a aparut intr-o reclama la cereale pentru copii. La aceeasi varsta incepe sa ia lectii de actorie, pasiunea pentru aceasta meserie facand-o sa urmeze cursurile unui prestigios liceu de arta din Anglia. In urmatorii ani a primit roluri mici in seriale de comedie. Primul rol important intr-un film a venit la varsta de 17 ani, cand a jucat in "Heavenly Creatures" (1994) rolul unei adolescente obsesive. In urmatorii ani, cariera ei a cunoscut un progres continuu, devenind una dintre cele mai apreciate actrite de la Hollywood.

Roluri / Filme

In 1995 obtine un rol in filmul "Ratiune si simtire" / "Sense and Sensibility" in regia lui Ang Lee, pentru care primeste Premiul Academiei Britanice si o nominalizare la Oscar pentru Cea mai buna actrita in rol secundar. In anul urmator, Winslet joaca rolul principal in ecranizarile a doua piese de teatru extrem de populare - "Jude" si "Hamlet". Insa filmul care a transformat-o din vedeta locala in star international a fost "Titanic", in regia lui James Cameron, in 1997, in care a jucat alaturi de Leonardo DiCaprio. Din momentul lansarii peliculei in cinematografe, Kate si Leo au devenit idolii a milioane de tineri din intreaga lume. Dupa imensul succes de care s-a bucurat, Kate a preferat sa joace in proiecte independente precum "Hideous Kinky" (1998), "Focul sacru" / "Holy Smoke" (1999) si "Marchizul de Sade" / "Quills" (2000). Au urmat filmele "Enigma" (2001), "Iris" (2001), "David Gale" / "The Life of David Gale" (2003), "Stralucirea eterna a mintii neprihanite" / "Eternal Sunshine of the Spotless Mind" (2004), unde a jucat alaturi de Jim Carrey, "In cautarea Taramului de Nicaieri" / "Finding Neverland" (2004), in care l-a avut partener pe Johnny Depp, "Dragoste si fum" / "Romance & Cigarettes" (2005), alaturi de Susan Sarandon si James Gandolfini, "Mici copii" / "Little Children" (2006), "Toti oamenii Regelui" / "All the King's Men" (2006), alaturi de Sean Penn, Jude Law si Anthony Hopkins, "Vacanta" / "The Holiday" (2006), alaturi de Cameron Diaz, Jude Law si Jack Black, "Cititorul" / "The Reader" (2008) si "Nonconformistii" / "Revolutionary Road" (2008), unde l-a avut din nou ca partener pe Leonardo DiCaprio.

Premii

Kate detine recordul de a fi cea mai tanara actrita care a primit patru nominalizari la Premiile Oscar inainte de a implini 30 de ani pentru rolurile din "Ratiune si simtire", "Titanic", "Iris" si "Eternal Sunshine of the Spotless Mind". In 2007, a fost nominalizata la Oscar pentru "Mici copii" / "Little Children", insa abia in 2009 a castigat primul sau premiu Oscar la categoria Cea mai buna actrita intr-ul rol principal pentru interpretarea din "Cititorul". Kate a mai castigat doua premii BAFTA, cinci premii Empire Award, doua trofee Globul de Aur, doua premii Sierra Award, trei premii ALFS Award si doua premii SAG (Screen Actors Guild Awards).

Viata personala


Kate l-a cunoscut pe Jim Threapleton in 1998 pe platourile de filmare ale peliculei "Hideous Kinky", unde acesta lucra ca regizor secund. Cei doi s-au casatorit in acelasi an si au facut o fetita pe care au botezat-o Mia Honey, insa au divortat in 2001. In 2003, Kate s-a casatorit cu regizorul Sam Mendes, iar impreuna au un baietel numit Joe Alfie.

Trivia


Sotul ei, Sam Mendes, a regizat drama "Nonconformistii" / "Revolutionary Road", in care Kate a jucat alaturi de Leonardo DiCaprio. Este prietena foarte buna cu Leonardo, iar copiii ei ii spun acestuia "unchiul Leo". A fost numita English Rose (Trandafirul Englez) si a fost aleasa de revista People in topul celor mai frumosi 50 de oameni din lume. Mai are doua surori, Anna si Beth, care sunt tot actrite, si un frate, Joss. Dupa primul sau succes din filmul "Heavenly Creatures" (1994), un critic de film a prezis gresit ca va fi intotdeauna asociata cu personajul pe care l-a interpretat si ca nu va reusi niciodata sa devina o mare actrita. Detine un record unic in istoria Premiilor Oscar: doar de doua ori s-a intamplat ca doua actrite sa fie nominalizate pentru interpretarea aceluiasi personaj in acelasi film, iar aceste actrite au fost Gloria Stuart si Kate Winslet in "Titanic", respectiv Judi Dench si Kate Winslet in "Iris". A ratat premiera filmului "Titanic" pentru ca a preferat sa mearga la inmormantarea fostului sau iubit, Stephen Tredre. A cantat in cinci dintre filmele in care a jucat. Locuieste in New York si in Gloucestershire, Anglia. A vandut fosta sa resedinta din Londra cuplului format din Gwyneth Paltrow si Chris Martin. A primit rolul Eowyn din "Stapanul inelelor: Cele doua turnuri", insa l-a refuzat. Este a treia actrita care a castigat doua Globuri de Aur in acelasi an pentru "Nonconformistii" si "Cititorul". Pana in 2009, este cea mai tanara actrita care a obtinut sase nominalizari la Oscar. Interpretarea din "Eternal Sunshine of the Spotless Mind" ramane preferata sa. Dupa ce au filmat "Nonoconformistii", Leonardo DiCaprio i-a facut cadou un inel de aur, insa Kate tine secret mesajul inscriptionat pe bijuterie.

Hugh Jackman

Hugh Jackman

nascut/a 12.10.1968


Date biografice

Hugh Michael Jackman s-a nascut in data de 12 octombrie 1968, in Sydney, Australia. Parintii lui sunt englezi si au divortat cand Hugh avea 8 ani. Mama lui s-a mutat in Anglia, iar tatal sau a ramas in Australia, unde si-a crescut singur cei cinci copii, dintre care Hugh era mezinul. Jackman a urmat cursurile Universitatii Tehnologice din Sydney, unde a obtinut diploma de licenta in Jurnalism. Dupa absolvire, a studiat teatrul la Western Australian Academy of Performing Arts. In 1995 a obtinut un rol in serialul "Correlli", iar pe platourile de filmare a cunoscut-o pe actrita Deborra-Lee Furness, cea care avea sa ii devina sotie.

Roluri / Filme

Dupa cateva aparitii in seriale tv, Jackman a jucat in productia australiana "Beauty and the Beast", unde si-a demonstrat talentul de cantaret. In 1998, a fost distribuit in filmul "Oklahoma", insa debutul pe marile ecrane l-a avut in filmul de succes "X-Men" (2000), unde a interpretat rolul Wolverine. Au urmat apoi comedia romantica "Jocurile seductiei" (2001), thriller-ul "Cod de acces: Swordfish" (2001), unde a jucat alaturi de John Travolta si Halle Berry, si "Kate si Leopold" (2001), unde o are ca partenera pe Meg Ryan. Dupa ce a obtinut consacrarea la Hollywood, Hugh Jackman a jucat in "X-Men 2" (2003),"Van Helsing" (2004), "X-Men: Ultima infruntare" (2006), "Bomba zilei" (2006), in regia lui Woody Allen, "Fantana" (2006) alaturi de Rachel Weisz, "Prestigiul" (2006), unde a jucat alaturi de Christian Bale si Scarlett Johansson, "Deception" (2008), "Australia" (2008), unde a avut-o ca partenera pe Nicole Kidman, si "X-Men de la Origini: Wolverine" (2009). De asemenea, Jackman si-a imprumutat vocea in animatiile "Aruncat la canal" / "Flushed Away" (2006) si "Mumble cel mai tare dansator" / "Happy Feet" (2006).

Premii

Hugh Jackman a fost nominalizat la Globul de Aur pentru rolul din "Kate & Leopold" si a castigat un premiu Saturn la categoria Cel mai bun actor pentru "X-Men", un premiu Emmy, un premiu Short Film Award pentru Cel mai bun actor dintr-un scurtmetraj ("Making the Grade"), un premiu FCCA (Film Critics Circle of Australia Awards) pentru filmul "Erskineville Kings" si un premiu Teen Choice Award pentru "X-Men de la Origini: Wolverine". A primit premiul pentru cel mai bun actor intr-un muzical din partea Drama Desk din New York pentru portretizarea lui Peter Allen din muzicalul "The Boy From Oz" (2004).

Viata personala


Hugh Jackman este casatorit cu Deborra-Lee Furness din anul 1996. Cei doi actori s-au casatorit la numai un an dupa ce s-au cunoscut pe platourile de filmare ale serialului australian "Correlli", iar Jackman a marturisit ca a fost dragoste la prima vedere. Dupa ce Deborra a suferit doua pierderi de sarcina, cuplul a adoptat doi copii - Oscar Maximillian si Ava Eliot.

Trivia

In timpul liber, adora sa cante la pian, sa joace golf, sa cante la chitara si sa faca windsurfing. Mancarea sa preferata este sushi, iar cuvantul preferat cu care injura este "bullshit". Este stangaci, insa si-a dezvoltat abilitatea de a lucra cu ambele maini. Este miop si nu vede deloc bine daca nu poarta lentile de contact. A jucat in patru filme alaturi de Halle Berry: "X-Men", "Cod de acces: Swordfish", "X-Men 2" si "X-Men: Ultima infruntare". A fost nevoit sa isi rada tot parul din cap si de pe piept pentru scenele din "Fantana". A fost ales unul dintre Cei mai frumosi 50 de oameni din lume de catre revista People timp de cinci ani consecutiv, in perioada 2000 - 2004. In 2008, a primit titlul de Cel mai sexy barbat din lume din partea aceleiasi publicatii.

Recomandari
31.12.2016

După ce a păşit in universul Star Wars (Star Wars: The Force Awakens (2015)), Rey îşi...

In rolurile principale: Oscar Isaac, Daisy Ridley, Harrison Ford, John Boyega, Mark Hamill

29.11.2017

Tocmai când şi-a găsit jobul visurilor lui, Yassine e ameninţat cu deportarea, şi singurul...

In rolurile principale: Ramzy Bedia, Philippe Lacheau, Zinedine Soualem, Philippe Duquesne, Baya Belal, Yves Pignot

20.11.2017

Pe un taram obisnuit unde florile si fluturii primaverii aduceau numai bucurie ,o iarna...

In rolurile principale: Ana Turos, Irina Enache, Loredana Topciu, Cristian Rus

Vip la Cinema
14.12.2017
XMAS Treasure Hunt

Vineri 22 decembrie, incepand cu ora 18:00. Afla detalii aici.

-->