Alege cinematograful din orasul tau

Alege o zi in CINEMA

Saptamana 18.05 - 24.05
L Ma Mi J V S D
04.05.2010
Interviu cu Russell Crowe
Robin Hood - Digital

"Robin Hood" spune povestea legendarului personaj care, pornind in viata ca proscris, ajunge sa devina simbolul etern al libertatii poporului sau. Imaginarul popular a transformat un om cu origini modeste in emblema dreptatii si justitiei, inflacarand imaginatia pasionatilor de aventuri, generatie dupa generatie. Pentru a intra in pielea lui Robin Hood, Russell Crowe a invatat sa traga cu arcul ca un adevarat profesionist, iar pentru acest lucru s-a antrenat timp de trei luni in Australia. A ajuns sa si mearga la vanatoare descult prin padure si a avut zile in care tragea aproape de 200 de ori cu arcul, ceea ce este echivalentul pregatirii unui sportiv pentru Olimpiada. Totul pentru a fi perfect in rolul lui Robin Hood!


Ai fost admiratorul lui Robin Hood in copilarie?

Russell Crowe: Da, eu il aveam pe Robin Hood in minte de cand eram copil. Legenda lui Robin Hood exista de peste 300 de ani. Mai intai a fost legenda lui Robin Hood care traia in padure, decapita si taia mainile raufacatorilor, iar apoi a aparut aceasta varianta usor romantizata. Legenda lui Robin Hood este cea mai veche poveste din limba engleza. In plus, cinematograful exista de aprope 100 de ani, iar oamenii care au vazut filmele sunt familiarizati cu anumite situatii si personaje care nu au existat initial, ci care au fost create odata cu aparitia romanului, in anul 1890. Povestea lui Robin Hood a insemnat mit, legenda si instrument politic inainte de a deveni un film cu Kevin Costner. Intotodeauna exista un element fantastic intr-o poveste care dainuie atat de mult. Insa ceea ce m-a atras inca de la varsta de 5 ani este constientizarea faptului ca exista un tip care lucreaza in favoarea oamenilor ce nu pot actiona singuri si care ia de la bogati pentru a da saracilor. Desi nimeni nu vrea sa il numeasca furt, intreaga actiune reprezinta o metafora extraordinara.

Cum ai descrie acest personaj?

Russell Crowe: Robin Hood a fost martor la asasinarea tatalui sau cand avea o varsta foarte frageda. A fost lasat in Franta intr-o manastire a Cavalerilor Templieri, unde a fost tratat foarte rau. Asa ca a preferat sa fuga, luand cu el doar zaua care apartinuse tatalui sau. Imaginati-va un baietel tarand dupa el o armura a unui adult. Timp de 35-40 de ani a fost convins ca mama si tatal lui l-au parasit si nu l-au iubit. Dar acum e in Anglia. E un tip care a calatorit prin toata Europa, a vazut cum traiesc tot felul de oameni, iar acum descopera cu surprindere ca Anglia e cel mai opresiv loc. Urmarim, asadar, calatoria unui om de descoperire a sinelui, care ia lucrurile de unde le lasase tatal lui pentru a afla totul despre sine.

Am inteles ca ai acceptat sa il interpretezi pe Robin Hood cu o singura conditie…


Russell Crowe: Legenda lui Robin Hood este una din cele mai vechi povesti in limba engleza. Acest fapt merita respect. Daca tot vrei sa il revitalizezi pe Robin Hood, atunci fa-o altfel de pana acum.

Intr-adevar, filmul are o noua abordare in contextul social-politic, diferita de toate celelalte filme cu Robin Hood. De ce ?

Russell Crowe: Acesta a fost scopul filmului nostru pentru ca majoritatea oamenilor cunosc numai cliseele care il inconjoara pe Robin Hood. Unul dintre aceste clisee este imaginea de salvator a regelui Richard I. Insa odata ce ne-am documentat, am aflat ca regele Richard nu a facut prea multe pentru poporul sau. Nici macar nu stia sa vorbeasca limba engleza. Din domnia sa de 10 ani, a petrecut doar sase luni in Anglia, iar restul timpului l-a petrcut in cruciade, fiind de fapt un asasin pentru Papa. Deci oamenii aveau o alta imagine a regelui, asa ca noi scapam de el inca de la inceputul filmului. Iata de ce acest film cu Robin Hood este diferit de toate celelalate.

Cum te-ai pregatit pentru rol?

Russell Crowe: Am citit mai mult de 30 de carti despre Robin Hood si despre finele secolului al XII-lea si inceputul secolului al XIII-lea. Pentru a invata sa trag cu arcul, m-am antrenat timp de trei luni in Australia.

Cum ai caracteriza-o pe partenera ta din film, Cate Blanchett?

Russell Crowe: Cate este dura, puternica si independenta. Isi controleaza perfect emotiile si din cel mai mic gest poate face o declaratie rasunatoare.

Anca Stanciu

Sursa: http://www.traileraddict.com/

Comenteaza
 

Comentarii

*Toate campurile sunt obligatorii

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!
Introduceti codul din imagine

Cod captcha invalid!

Nu exista comentarii
Recomandari
28.03.2012

Nina (Jojo), o somera fosta Miss Barlad, satula de saracie si de viata mai putin palpitanta...

In rolurile principale: Adina Galupa, Catalina Grama (Jojo), Constantin Dita, Sergiu Costache, Razvan Vasilescu, Ion Sapdaru

05.03.2012

The Avengers/Razbunatorii este echipa cu cei mai tari eroi din istorie si continua aventurile...

In rolurile principale: Scarlett Johansson, Robert Downey Jr., Chris Evans, Gwyneth Paltrow, Jeremy Renner, Samuel L. Jackson, Chris Hemsworth, Mark Ruffalo

26.03.2012

Regizorul, scenaristul/protagonistul comediei Forgetting Sarah Marshall fac din nou echipa pentru...

In rolurile principale: Jason Segel, Emily Blunt, Rhys Ifans, Chris Pratt, Dakota Johnson, Alison Brie