"In cautarea lui Eric" a castigat premiul juriului ecumenic la Festivalul de Film de la Cannes in 2009 si a fost nominalizat la marele premiu Palme d'Or. Filmul este povestea lui Eric Bishop, un postas englez innebunit dupa fotbal, care trece printr-o perioada de criza interioara. Eric postasul isi pierde controlul... Familia sa haotica, fiii sai vitregi salbatici si mixerul de ciment din curtea din fata nu ajuta deloc, dar propriul secret al lui Eric il aduce in culmea disperarii. O poate infrunta pe Lily, femeia pe care o iubea acum 30 de ani? In ciuda unor mari eforturi si vointa prost-plasata din partea colegilor sai de fotbal, Eric continua sa se scufunde. In timpuri disperate e nevoie de un joint si de un prieten special din locuri straine ca sa provoace un postas pierdut sa faca acea calatorie in cel mai periculos teritoriu dintre toate: trecutul. Cum spun chinezii: "Cel care se teme sa arunce zarul nu va arunca niciodata un sase".

Ken, cum ti-a venit ideea de a realiza "In cautarea lui Eric"?

Ken Loach: Se intampla acum doi sau trei ani. Un producator francez foarte amabil, Pascal Caucheteux, a vorbit cu Rebecca (n.r. producatoarea Rebecca O'Brien) si ne-a propus sa ne intalnim cu el si cu Eric. Evident il cunosteam pe Eric Cantona, il stiam ca persoana publica foarte bine si il stiam ca un fotbalist fantastic. Stiau ca eu si cu Paul (n.r. scenaristul Paul Laverty) eram interesati de fotbal. Asa ca ne-am intalnit. Eric avea cateva idei care erau toate interesante, in special povestea unei relatii cu un fan. Paul si cu mine nu puteam sa realizam o astfel de lucrare in termeni de poveste, personaje si dezvoltarea lor, dar ne-am gandit ca este o zona interesanta de explorat, nu numai placerea fotbalului si rolul pe care il joaca fotbalul in viata oamenilor, dar si notiunea celebritatii si cum sunt construite celebritatile in presa si televiziune, au o calitate supraomeneasca in mintile oamenilor. Paul a plecat cu o foaie alba de hartie si a scris o poveste care a incercat sa uneasca aceaste elemente. Nu au fost ezitari in a le arata lui Eric deoarece ne intalnisem de vreo doua sau trei ori si aveam idee cine este: parea cineva care nu se credea superior si avea o sclipire in ochi cu privinta la intregul proiect. A fost amuzant, nu a fost o treaba dificila. Speram doar sa se simta bine si a fost destul de amabil sa spuna ca da.

De ce Eric Cantona?

Ken Loach: Este original, stralucit, agil si perceptiv. Gandeste putin in afara jocului si discutiile sale cu jurnalistii erau mereu amuzante si intelepte. Este in mod evident un om de calitate, stiam asta despre el dupa felul in care se purta in public. Pe masura ce vorbeam cu el, in special dupa ce a vorbit Paul cu el, gandurile lui despre joc, rolul sau, ce a incercat sa faca si cum a apreciat totul au devenit o parte din proiect. Cand Eric intra intr-o incapere, chiar stii ca este acolo. Este un om cu o carisma considerabila. Actorii vorbesc despre proiectie naturala, in care poti comunica de pe scena pana in spatele publicului fara sa faci aparent nimic. Eric a facut asta pe un teren de fotbal, a comunicat cu 70.000 de oameni. Este o abilitate naturala extraordinara.

Ce speri sa transmita filmul publicului?

Ken Loach: Faptul ca este despre prietenie si ideea ca trebuie sa ne acceptam pe noi insine. Este un film impotriva individualismului: suntem mai puternici intr-un grup decat de unul singur. Poti sa comentezi asta, dar e vorba despre solidaritatea prietenilor. Acest lucru este evident intr-un grup de suporteri ai fotbalului, dar este intalnit si la locul de munca si la oamenii cu care lucrezi.

Eric, cum ti-ai ales oamenii cu care ai dorit sa lucrezi la acest film?

Eric Cantona: Cand m-am intalnit cu co-producatorii francezi Pascal Caucheteux si Vincent Maraval, cu totii am spus ca o poveste despre relatia mea cu fanii necesita un regizor englez. Relatia cu fanii este foarte speciala in Anglia. Regizorul trebuia sa fie un fan al fotbalului pentru a intelege, cineva care a experimentat acest gen de sentiment. Primul nume a fost Ken Loach. Am fost un pic nebuni sa ne gandim la asta dar am zis sa incercam totusi, cel mai rau lucru pe care putea sa-l faca era sa spuna nu. I l-am prezentat lui Paul si Rebecca si au spus "da, poate este o idee buna. Vom incerca sa dezvoltam si sa scriem proiectul, dar nu promitem nimic. Daca dupa cateva saptamani consideram ca nu putem....". Au fost foarte, foarte sinceri. Si au gasit o modalitate ca impreuna cu Paul sa scrie un scenariu grozav. L-am primit, l-am citit si ne-a placut la nebunie, am fost foarte, foarte norocosi. Paul si cu mine am petrecut o dupa-amiaza vorbind despre jocuri, fotbal, despre orice. Toate proverbele sunt de la el. M-au facut sa rad mult cand le-am citit si cred ca el a ras mult cand le-am scris. Nu m-a deranjat sa le spun, mi-a facut placere.

Ce rol ai de fapt in acest film?

Eric Cantona: In film sunt Eric Cantona in mintea lui Eric Bishop, in imaginatia lui. Asa ma vede el. Asta ma distanteaza de mine, cum s-ar zice auto-ironie, asa ca mi-a placut.

Ce a fost diferit la acest rol?

Eric Cantona: Am mai lucrat la multe filme si acolo ma pot ascunde in spatele unui personaj. In acest film trebuie sa fiu eu insumi. A fost un sentiment ciudat. I-am pus lui Ken intrebari pe care nu le-am mai pus niciodata deoarece in zilele dinaintea filmarilor nu ma simteam foarte confortabil si trebuie sa fiu natural in pielea personajului. A fost o experienta buna, ceva special. Este ca si cand ai exista si te-ai privi ca existi. Trebuie sa gasesti spontaneitatea, sa fii tu insuti, dar intr-o fictiune. A fost un exercitiu ciudat, dar foarte interesant.

Ce ti-a placut cel mai mult la "In cautarea lui Eric"?

Eric Cantona: Am fost foarte mandru de felul in care filmul arata sentimentul pe care il aveam cu fanii, felul in care vedeam fanii, felul in care primeam energia fanilor. Am fost miscat de energia lor. Ador acest lucru deoarece in ziua de azi exista o prietenie neobisnuita, solidara. In film vedem ca pe dinauntru sunt oameni frumosi.

Care este mesajul filmului?

Eric Cantona: Avem de-a face cu Eric Bishop, povestea lui de dragoste, relatia pe care o are cu copiii sai, neintelegerile pe care le avea cu sotia sa cu 20 de ani in urma... Uneori nu vrem sa spunem anumite lucruri si rupem relatii pentru ca nu comunicam suficient. De aceea apar in viata lui, sa-l incurajez sa vorbeasca. Daca nu poate sa vorbeasca, atunci sa scrie, dar sa comunice. Daca nu puteti fi impreuna, atunci nu puteti, dar trebuie sa spuneti ceva. Acest lucru este foarte important si filmul vorbeste si despre asta.