Nancy Meyers este o regizoare nominalizata la premiile Oscar ("Something's Gotta Give", "The Holiday") care prezintă cel mai recent film al său, cu o distribuţie de-a dreptul galactică. "E tare complicat!" este o comedie despre dragoste, divorţ şi tot ce se află între ele.

Ce te-a atras la acest subiect?

Nancy Meyers: Fără să-mi dau seama, am fost atrasă de tema divorţului. Nu de partea amară a despărţirii, ci de relaţia dintre doi oameni după divorţ, o relaţie care, în multe privinţe, nu se încheie niciodată. Nu mi-am dat seama că acesta e de fapt subiectul care-l scriam, până nu a fost gata scenariul.

Ce te-a făcut să vrei să faci acest film?

Nancy Meyers: Am simţit că subiectul era unul pe care-l cunoşteam foarte bine, ceva prin care familia mea a trecut... nu aventura, desigur, ci lumea de zi cu zi a divorţaţilor. Cum dau unii peste alţii nas-în-nas, cum încearcă să se descurce încât să se poarte ca părinţi, cum să trăiască mai departe în acelaşi oraş. Observi cât de des apare încă cuvântul "împreună" în viaţa ta când divorţezi?

Cât de mult din film este autobiografic? Poţi să discuţi un pic despre modul în care ţi-ai folosit viaţa personală în munca ta?

Nancy Meyers: Întotdeauna folosesc elemente din viaţa mea personală în scenarii. Ce altceva aş şti cu adevărat? Private Benjamin era despre o femeie de vârsta mea ce pleacă de acasă şi încearcă să afle ce vrea să devină. M-am înrolat eu în Armată? Nu. Dar erau oare părinţii ei cum sunt ai mei? Da, erau. Şi călătoria ei, deşi diferită celei făcute de mine la Hollywood, ne-a schimbat viaţa amândurora.
"Diferenţe Ireconciliabile" (Irreconcilable Differences) era despre un cuplu care încearcă să-şi păstreze valorile şi simţul realităţii atunci când succesul le bate la uşă. Acesta a fost făcut după "Private Benjamin", şi este povestea pe care nu dorim să ni se întâmple nouă. "Babby Boom" era povestea unei femei ce jongla cu munca şi copilul; un film ce arunca o privire sinceră asupra modului în care corporaţiile privesc mamele care lucrează. A fost o poveste despre supravieţuire, atunci când încerci să le faci pe toate.
"The Father of the Bride" a simbolizat anii în care familia noastră a crescut şi era uşor să vezi cum se încăpăţânează un părinte să reziste unei nunţi, pentru că, la urma urmei, filmul este despre un părinte care nu vrea să-şi piardă fiica. Au fost filme fericite pe care le-am făcut în anii fericiţi din viaţa mea.
Am făcut "The Parent Trap" pentru fiica mea de 11 ani. Filmul original era unul favorit al familiei, iar eu am vrut să-l modernizez. Este unul care dă multă putere unei fete. Filmul este dedicat fiicei mele Hallie. A fost făcut după divorţul meu şi primul lucru pe care l-am scris apoi a fost reconceperea unui film pe care l-am numit "What Women Want". Am fost o ideea grozavă şi timpul pe care l-am petrecut scriind a fost minunat. Ce mai fantezie! Dacă bărbaţii ar cunoaşte modul în care gândim, lumea ar fi un loc mai bun.
M-am surprins scriind lucruri foarte personale pentru personajul lui Holly Hunt. A urmat "Something's Gotta Give".
Iar acum este "It's Complicated"... ei bine, e foarte complicat de explicat.


Care din trăsăturile lui Jane sunt ale tale?

Nancy Meyers: Aş spune că Jane şi cu mine suntem în multe privinţe aceeaşi persoană, dar nu în modul la care te aştepţi. Ea e mult mai curajoasă decât mine. După cum spune şi în film "experimentează cu ea însăşi". Eu mai degrabă experimentez prin intermediul unui personaj într-un film decât să fac alegerile pe care le face ea; dar, de asta este atât de distractiv pentru mine să scriu.

Ai luat în considerare posibilitatea ca Jane să sfârşească alături de Jake?

Nancy Meyers: Niciodată. Am vrut ca Jane să fie fericită fără Jake. Şi-a câştigat dreptul acesta.

Ce ai de spus despre alegerea făcută la final?

Nancy Meyers: Jane a rămas prinsă în umbra unei căsnicii. Alunecă înapoi, pentru un moment, şi poate că acest moment este tot ce-i trebuie ca să reuşească să treacă de partea cealaltă. Nu ştiu dacă "sfârşeşte" cu Adam, dar îmi imaginez că cei doi sunt un cuplu cu potenţial real.

Poţi să vorbeşti despre scena în care Jane le explică copiilor de ce a făcut asta? Spune mai multe, dacă poţi, despre rolul copiilor în acest film. Cum îşi îndeplineşte Jane obligaţiile faţă de ei, dacă pentru Jake sunt valabile aceleaşi principii?

Nancy Meyers: Când Jane trebuie să le explice copiilor ce a făcut, îmi imaginez că trebuie să fie unul dintre cele mai dure momente din viaţa ei. Chiar şi părinţii au dreptul să facă unele alegeri pentru ei înşişi, dar când copiii află de aventură, Jane este obligată să se confrunte cu copiii ei nu ca mamă, ci ca femeie. E un lucru greu de trăit. Meryl face un rol grozav încercând să -şi ascundă durerea din viaţa privată păstrându-şi totodată demnitatea.

Jake pretinde în film că problemele care au dus la despărţirea lor nu mai există acum.
Crezi aşa ceva?

Nancy Meyers: Da, sunt probleme cu care se confruntă cuplurile cu două slujbe şi trei copii. Viaţa este epuizantă în aceşti ani, iar relaţia, pe care contezi cel mai mult, se erodează. Unele cupluri reuşesc să treacă prin furtună, altele nu. Deci, argumentul lui Jake este bun. Problemele de acum zece ani s-au dus, nu mai sunt nici ei oamenii care erau cu ani în urmă. Viaţa i-a dus mai departe. Nu au îngheţat în timp. Cred că amândoi încearcă să revină în vechiul loc, dar în cele din urmă îşi dau seamă că nu se poate.

Jane poate să vorbească acum, să-şi recunoască partea de vină în căsnicia eşuată. De ce poate să spună asta acum, şi nu a putut acum 10 ani? Poţi să discuţi despre asta, cât de important este acest lucru în derularea poveştii?

Nancy Meyers: Ştiu când recunoaşte asta faţă de Jake, până atunci nu recunoscuse nici faţă de ea însăşi. Şi când îi spune lui Jake că psihologul ei a sfătuit-o "să renunţe, să lase". Este momentul în care literalmente a lăsat totul. A dat drumul vinovăţiei, durerii, a abandonat chiar şi nevoia de a povesti despre divorţ. Când reuşelte să povestească, acest lucru o eliberează, iar ea crede că o apropie de Jake. De aceea, am ales momentul în care Adam o sună şi face primul pas către ea, propunându-i o întâlnire. E un semn, într-un fel.

Cea mai mare parte a poveştii descrie un cuplu care merge înainte spre o nouă relaţie în timp ce se uită în urmă. E sănătos aşa ceva?

Nancy Meyers: Probabil că nu, dar le dă personajelor o şansă pe care şi-o doresc mulţi oameni divorţaţi. Conversaţiile lor sunt sănătoase de purtat, dar cei mai mulţi dintre noi nu au oportunitatea acestei apropieri, pentru a-şi exprima aceste lucruri.

Au făcut aşa ceva Jake şi Jane când erau căsătoriţi? Cum s-au îndrăgostit? Au făcut bine că s-au despărţit?

Nancy Meyers: Ei bine, scenariul perfect: au avut parte de consilierea cea mai bună? Nu ştiu. Sincer, mă îndoiesc. Nu poţi lua înţelepciunea de acum să o pui înapoi, atunci, pentru că atunci nu erai în acel loc. Mânia şi durerea sunt o combinaţie periculoasă de sentimente.

Filmul acesta dă speranţă relaţiilor?

Nancy Meyers: Da, în cele din urmă da. Cred că este realist în ce priveşte relaţiile. Fiecare dintre personaje are o relaţie eşuată la activ, într-un fel care îl defineşte. Fiecare e rănit şi recunoaşte acest lucru în celălalt. Dar, de fapt, asta e ceea ce îi aduce la un loc şi îi face să se distanţeze de trecut. Eu găsesc aşa ceva plin de speranţă.