Alege cinematograful din orasul tau

Alege o zi in CINEMA

Saptamana 10.02 - 16.02
L Ma Mi J V S D
05.11.2009
Interviu cu Jim Carrey
O poveste de Craciun - 3D

"O poveste de Craciun", o adevarata cursa multisenzoriala realizata in viziunea regizorului premiat cu Oscar Robert Zemeckis, surprinde esenta fantastica a povestii clasice a lui Charles Dickens, intr-un film eveniment, o productie 3D revolutionara. Considerata a fi una dintre cele mai minunate povesti de Craciun spuse vreodata si savurata in fiecare an de milioane de oameni de Sarbatori, "O poveste de Craciun" a fost initial publicata de insusi Charles Dickens in 1843. Nuvela s-a bucurat imediat de un succes care avea sa reziste ani si ani, devenind o traditie de Sarbatori pentru generatii intregi. A fost prima poveste scrisa vreodata despre calatoria in timp si poate cea mai indragita poveste cu fantome din lume. Distributia extraordinara este condusa de multitalentatul actor Jim Carrey, care apare in mai multe roluri importante in acest film. Pe langa rolul lui Ebenezer Scrooge la diverse varste, mai tanar sau mai batran, Carrey aduce la viata fantoma Craciunului Trecut, Prezent si Viitor.


"O poveste de Craciun" a fost publicata in urma cu peste 50 de ani. De ce crezi ca e inca populara?

Jim Carrey: E una dintre cele mai frumoase povesti despre schimbare si iertare care s-a scris vreodata, iar temele ei sunt universal valabile. Cred ca toata lumea, la un moment dat, se regaseste in ideea unei persoane care se simte neiubita si prin urmare nu iubeste. Scrooge este fortat sa-si priveasca viata in trecut si in viitor, la ce va urma daca nu se schimba si, bineinteles, acest lucru este exprimat intr-un mod fantastic avand aceste trei fantome care il viziteaza. Cine n-a avut parte de asa ceva in viata reala? Cine nu s-a gandit la viitor si apoi si-a spus "Oh! Trebuie sa-mi revizuiesc actiunile!"

Iti amintesti sa fi citit povestea sau sa fi vazut o versiune de film in copilarie?

Jim Carrey: Da. Prima intalnire cu "O poveste de Craciun" a fost odata cu filmul din 1951, care il avea in rolul principal pe Alastair Sim. A facut o treaba extraordinara aducandu-l la viata pe Scrooge. E ca si cand ar fi avut un gust neplacut in gura tot timpul si era atat de nesuferit incat ii simteai durerea intr-un mod sfasietor si exact sentimentul acesta am vrut sa-l aduc si eu in film: amaraciunea pe care ti-o aduce o viata complet lipsita de dragoste. Exista o vorba care spune ca la varsta de 50 de ani ai fata pe care o meriti si chiar cred ca sentimentele si gandurile se imprima la un moment dat pe chip. Iar Scrooge este ca o harta a durerii.

L-ai mentionat pe Alistair Sim care a jucat in una din zecile de variante ale filmului. A trebuit sa fii convins ca regizorul Robert Zemeckis aduce o viziune care sa merite reabordarea povestii?

Jim Carrey: Atunci cand reusesti sa impresionezi oamenii cu o poveste care nu s-a mai vazut pana acum si care parca iese din ecran, merita tot interesul meu. Am urmarit toate filmele lui Robert - "Roger Rabbit", "The Polar Express", "Forrest Gump" etc. - si am observat ca are un simt artistic extrem de original, impresionant.

Scrooge este un personaj clasic. Ce ti-a placut cel mai mult la el?

Jim Carrey: Deja imi place sa intru in minte personajelor, ceea ce probabil suna a cliseu, dar intotdeauna mi-a placut psihologia si sa inteleg ce ii schimba pe oameni. De asemenea, mi-a placut si ideea lui Robert de a interpreta rolurile celor trei fantome. O consider geniala pentru ca fiecare dintre fantome poate fi o varianta a lui Scrooge. E totul foarte "freudian" (rade).

A trebui sa il interpretezi pe Scrooge avand si varste diferite…

Jim Carrey: Daca privesti lucrurile asa, am jucat vreo opt personaje diferite pentru ca a trebuit sa ma pun in pielea unui Scrooge de 7 ani, apoi in pielea unui Scrooge adolescent, care brusc realizeaza ca nu o sa-l scoata nimeni de la orfelinat, in conditiile in care toata lumea are unde si la cine sa mearga. Si, bineinteles, ti se schimba vocea pe masura ce cresti - ceea ce pentru mine a fost o adevarata provocare - si alte aspecte ale sufletului.

Cum crezi ca te-ai descurcat cu accentul britanic?

Jim Carrey: Sper ca m-am descurcat si ca nu voi provoca vreun incident de proportii internationale (rade).

Ce ne poti spune despre partea tehnica a filmului? Este o tehnologie performanta pe care cred ca nu toata lumea o intelege prea bine…

Jim Carrey: Nu, cred ca oamenii il vad ca pe un film cu voice-over, dar pentru mine e mai mult o piesa de teatru. Toti actorii se afla intr-o camera, dau dovada de cea mai buna prestatie a lor si totul este inregistrat cu camera. Apoi toate acele imagini sunt procesate astfel incat filmul sa aiba acest aspect incredibil.

Deci e ceva normal?

Jim Carrey
: Da, in afara de faptul ca trebuie sa porti un costum ciudat din spandex si ceva ce seamana cu o casca de biciclisti care are mai multe camere de filmat in ea, ceea ce este foarte ciudat cand filmezi prim-planuri. Am facut si cateva scene cu Robin Wright Penn in care ne-am lovit continuu.

Consideri ca exista o morala in spatele filmului "O poveste de Craciun"? Daca da, cum ai exprima-o? De asemenea, ai vreo amintire speciala despre Craciun?

Jim Carrey
: Cred ca morala filmului este sa iubesti: sa te iubesti pe tine, sa iubesti persoanele din jurul tau si sa stii ca poti sa faci o schimbare in bine in viata celorlalti. Amintirea mea preferata despre Craciun este una din copilarie. Imi placea foarte mult sa ma intind sub pomul de Craciun si sa ma holbez la luminitele din el. De asemenea, imi placea sa ascult muzica lui Johnny Mathis si toate celelalte melodii de sarbatori care niciodata nu se invechesc - din punctul meu de vedere.

Anca Stanciu


Sursa: http://parramatta-advertiser.whereilive.com.au/

Comenteaza
 

Comentarii

*Toate campurile sunt obligatorii

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!
Introduceti codul din imagine

Cod captcha invalid!

  • 22:46 Dragos

    Unul dintre cei mai buni actori. Sper ca intr-o buna zi sa fie apreciat la adevarata lui valoare si de cei de la Academie cu cel putin un oscar...
    Raporteaza comentariu inadecvat

Recomandari
21.11.2011

Nedreptatea unui sistem judiciar defectuos il aduce pe un politist incoruptibil in pragul...

In rolurile principale: Elizabeth Banks, Sam Worthington, Jamie Bell, Kyra Sedgwick, Ed Harris, Genesis Rodriguez, Edward Burns

15.12.2011

In frenezia ultimelor zile din campania de nominalizare pentru presedintie, Stephen Meyers (Ryan...

In rolurile principale: Ryan Gosling, George Clooney, Paul Giamatti, Philip Seymour Hoffman, Marisa Tomei, Jeffrey Wright, Evan Rachel Wood

21.12.2011

Matt Damon si Scarlett Johansson joaca impreuna in "Avem un Zoo", o drama emotionanta regizata de...

In rolurile principale: Matt Damon, Scarlett Johansson, Thomas Haden Church, Colin Ford, Maggie Elizabeth Jones, Elle Fanning