In ultimul timp, toti cineastii opteaza pentru filme intunecate. De la "Harry Potter" si pana la animatiile marca Pixar, se pare ca negrul este noul trend la Hollywood. Insa nicaieri, nici macar in lumea umbrelor, nu vei gasi un film mai "dark" decat "Pandorum".

Intunericul din acest horror SF reprezinta mai mult decat o senzatie vizuala sau acustica. Din momentul in care astronautul Bower (Ben Foster) se trezeste dintr-un hipersomn, lumina este un privilegiu atat de pretios la bordul navetei spatiale Elysium incat vei iesi din sala de cinema adaptat perfect la viziunea nocturna. Bezna functioneaza de minune. Intr-o mare de praf, coridoarele sunt inguste, sufocante si iti dau senzatia de claustrofobie.

Miza este destul de mare. Bower se afla la milioane de kilometri de Pamant, devenit o planeta muribunda, iar misiunea lui este colonizarea unei planete care ar putea fi ultima speranta pentru omenire. Bower este singur in intuneric, fara nicio sansa de a se salva, insa are un aliat: locotenentul Payton (Dennis Quaid), care se afla pe aceeasi nava cu el.

Regizorul german Christian Alvart ("Antibodies", "Case 39") ofera o incursiune impresionanta in psihicul uman prin intermediul lui Bower, care si-a pierdut memoria, iar acum isi pune intrebarile "Cine sunt? Unde este sotia mea? Care era misiunea mea?". Povestea capata astfel un aer intens personal, in timp ce protagonistul afla toate informatiile despre el in acelasi timp cu publicul. Revelatiile - pentru ca "Pandorum" este un film plin de rasturnari de situatie - sunt ca niste scene taiate prea repede, iar povestea insasi are o structura episodica.

Pe langa toate aceste tehnici, "Pandorum" are o poveste inedita. Orice horror care se petrece in spatiu si in care exista creaturi dornice sa manance oameni va fi automat comparat cu "Alien", insa "Pandorum" este plin de idei originale astfel incat orice similaritate sa para un omagiu adus filmului clasic. Aparand doar in cateva cadre foarte scurte, monstrii din "Pandorum" sunt acolo pentru a inspira groaza si disperare.

Sursa: SFX Magazine